Stiu ca vara o asociezi cu policromie. Este multitudinea de culori ce se repede efectiv din vitrine peste tine si peste puterea ta de alegere si care demoleaza orice urma de decenta masculina si lasa in urma orice urma de testosteron. Zilele cu soare sunt aproape, iar multitudinea de culori e la tot pasul. Ramane doar sa ai discernamant.
Nu ies atat de des in lume pe cat ar presupune pasiunea mea. Pasiune care cuprinde si observatie live asupra fenomenului social. Si sper de cate ori ies, an de an, la aceleasi evenimente minunat desenate de catre organizatori, ca boala culorilor, daca nu se vindeca, macar se estompeaza.
Culoarea tine intr-adevar de exprimarea unei doze de personalitate sau de o anumita stare prin care treci in ziua respectiva. Inca din vechile timpuri, intre cromele masculine s-a remarcat mov-ul, apanajul fetelor regale. Apoi rosul, apoi albastrul, apoi verdele, apoi galbenul – le-am rostit exact in ordinea pretiozitatii lor.
Trebuie retinut insa – ca rezerva primordiala sau ca factor prim de coroborare elemente vestimentare – de codul vestimentar cerut in conjunctura in care ajungem. Intre personalitate, stare de la momentul respectiv si cod vestimentar, se alege codul vestimentar. Traim, de bine de rau, in acest convent care are reguli. “I don’t give a shit” nu este functional in Romania. Asa cum nu este functional barbatul in fusta sau pantaloni super-skinny. In primul rand,e ceva trecator. in al doilea rand este ceva neromanesc. Iara a aduce si a transpune cu lopata ceva de afara. pentru ca este “de afara” in spatiul mioritic, pentru mine nu tine apa. Bucurestiul nu e Paris. Nu are cum sa fie, cu toata fortarea de nota adiacenta.
Si mai este ceva – toate aceste desene cu galben, cu rosu aprins, cu multe combinatii de pijama aduse la stadiu de cocktail si cu “I don’t give a shit” pe varful buzelor – pe un cash-flow, din cate stiu, negativ, pentru rostitorul lor, nu atrage doza de apreciere pe care ne-o dorim cu totii. Incearca, draga prietene, partea frumoasa si pozitiva a vietii. Si o exprimre asemenea. S-ar putea ca viata sa-ti surada inapoi in egala masura.
Tot la acest capitol as aduce in prim plan, cititorule, un aspect ce vuieste prin mediile de aceasta factura de ceva vreme, idee-intrebare care vine de la oameni pe care ii apreciez foarte. Vorbesc de marii editori si jurnalisti in domeniu din lumea civilizata. Asta si in contextul in care se apropie editia 90 Pitti Uomo. Iata intrebarea: In spatele tuturor profilelor care defileaza si epateaza in tinute care de care mai individualizate, fosforescente sau/si flamboiante este un cineva? Sau sunt doar 2D-uri si 3D-uri seci care populeaza Instagram, Pinterest sau Facebook? Ei sunt cineva? Ne pot vorbi mai mult decat imagine? Caci daca exista doar acaesta validare, vizuala, povestea devine una mica si seaca.
Militez pentru brand personal de ceva vreme in ideea in care completarea sau ajungerea la acest deziderat cuprinde doar intr-o mica masura ideea de haine corecte sau compozitii vestimentare studiate. Restul e o poveste mult mai complexa, cuprinzand mediile in care ai gravitat, ce stii sa faci bine cu doua mani, viziune, constructie, sport, testosteron, amintiri si lupte Multe amintiri si multe lupte. Fara cealalta parte, aceasta ultima, imparatul e gol. Mai mereu.
