Nunta e ce stim cu totii: amalgam de muzici, meniuri, prieteni, rude, dansuri si simtiri de bine. Daca ar fi sa ma dau inapoi un pas si sa privesc la rece se incadreaza perfect, in cele mai multe dintre cazuri, ca si manifestare, in seria de obiceiuri barbare a natiei romane.
Si nu vreau sa fiu acuzat de neargumentarea pledoariei: gandeste-te doar ca persoanele e ce vin la nunta sunt adunate cu forta – multi din cei prezenti nu se vor mai vedea vreodata, preotul te pune sa dansezi o ora o hora ciudata – dansul lui Isaia, la peste 40 grade Celsius, ceva ce aduce mai degraba a invocarea ploii in cultura amerindiana iar, de cele mai ulte ori, spre sfarsitul petrecerii propriu-zise mare parte dintre participanti, in stari avansate de ebrietate, vor ramane sprijiniti de cate un colt de scaun, in, vesnica si impamantenita-local, camasa cu maneca scurta, purtata cu o cravata verde.
Nu critic obiceiul in sine, ci constat, de fiecare data aceleasi fapte absolut reprobabile. Nu vreau sa cad in extrema pretiosului, dar exista solutii absolut decente de a te prezenta la nunta sau de a organiza o nunta.
Imi fac misiunea de a explica, din punct de vedere al vestimentatiei masculine, ce ar trebui sa se intample la un astfel de eveniment.
Posturile sunt diverse, in functie de ritualul binecunoscut. Poti fi in postura de simplu participant (invitat), in postura de mire sau in cea de socru, respectiv nas. C-asai la noi.
In postura de mire – e dificil de fiecare data. Chiar si a treia sau a patra oara. Emotiile exista de fiecare data. Si nu stiu cum se face, ca, de fiecare data, se acorda o mult mai mare importanta tinutei miresei. Cred ca ar fi timpul sa te uiti si spre tine.
Da, compozitia ta pleaca de la asortarea, in primul rand, a tinutei tale cu rochia miresei. Si aici nu fac referire doar la culoare, ci si la stil.: o rochie clasica – un smoching, o rochie vaporoasa foarte – white tie , o rochie simpla, cu trena lunga – black tie. Sunt sugestii, nu sunt reguli.
Altfel, o tinuta glam-rock a miresei, te poate duce in zona altor feluri de compozitii. Aici tine de inspiratia de moment.
Regula secunda spune sa pastrezi simplitate si decenta in aparitie. Simplitate, in sensul in care nu trebuie sa porti paiete aplicate pe costum sau orice alte materiale stralucitoare, care sa te scoata in evidenta: nici lavaliere de acetona, nici camasi cu imprimeuri, nici costume lucioase.
Decenta inseamna, in aceasta speta, definirea unui stil al tinutei de mire care ar trebui sa se incadreze in rigorile tinutei formale: costum de lana subtire (indiferent daca e black- sau white-tie), vesta din bumbac piquet, accesorii de foarte buna calitate (insemnand manufactura de nivel superior vizibil cu ochiul liber, tunsoare si barbierit efectuate in ziua evenimentului, o nota stinsa de parfum de seara, aplicat la plecare.
Daca tinuta formala ti se pare prea rigida, putem trece in alta gama, folosind aceleasi elemente. Este permis, pentru ceremonii de gen, desfasurate mai ales la temperaturi ridicate, purtarea unui smoching alb (sau ivory), accesorizat corespunzator. Te va scoate cu siguranta din anonimat.
Daca vrei sa duci eleganta la note superioare, personal recomand “morning dress” – tinuta de dimineata a aristocratului englez.
Mai greu regasita in tinutele noastre de nunta, aduce oricand un suflu de eleganta britanica petrecerii.
Daca nu te descurci nici asa si costumul ti se pare o ghilotina umblatoare, incearca varianta unui costum simplu, negru, asezat langa o camasa alba, cu nasturi ascunsi.
O cravata neagra, din matase si o pereche de pantofi Oxford, alaturi de o curea neagra, va completa fericit peisajul.
Un pont: nu imbraca pentru prim data costumul in ziua nuntii. Atunci ai de dansat, de gesticulat, de mers. Asigura-te ca nu ai surprize si poarta-l cel putin de 2, 3 ori, prin casa inaintea datei ceremoniei. Regula se extinde si la pantofii din dotare. Vrei sa ajungi la nunta cu zambetul pe buze. O batatura iti poate strica socotelile oricand.
Nu pot da deoparte varianta nuntii desfasurate la malul marii. Nu ca as fi romanticul din poveste, dar arata si suna bine. Iar acolo, ce altceva mai indicat, decat o tinuta de in din cap pana in picioare pentru ambii? Fara nimic in picioare.
Apropo de subiect: chiar daca nu ai vizitat un salon de gen pana acum, nunta se poate constitui in ocazia ce te va determina sa-ti faci o sedinta ce include manichiura si pedichiura. Nu de alta, dar fotografia in care primesti verigheta pe deget, va fi un prim plan.
Iar pedichiura e sanatoasa si numai pentru ca am zarit nunti in care gradul de infantilitate atinge cote superioare si sfarsesti, ca mire, prin a fi dezbracat. Obiceiuri barbare.
Daca in aceeasi zi ai programate toate cele trei etape procedurale: cununia civila, cea religioasa si petrecerea, este indicat sa ai si un costum de schimb, pe care sa il porti in prima parte a zilei.
Nu-ti trebuie altceva decat un un costum simplu, chiar intr-o culoare mai vie: bleu deschis, maron deschis, burgund pal, la doi nasturi, cu doua slituri la spate si accesorizat cu o batista in buzunarul de la piept. Alaturi, o camasa simpla, alba, cu manseta pentru butoni si un ascot ce explodeaza de sub camasa.
E mixtura castigatoare intotdeauna:, negru, alb, gri, nelucios. Nu uita de zambetul afisat. E important.
Ca simplu participant – ar trebui sa tii minte o regula de baza. Anume aceea care spune ca nu trebuie sa fii mai aratos decat mirele sau nasul. Incearca sa te interesezi anterior petrecerii ce vor purta acestia si incearca sa pastrezi o nota discreta a costumului pe care il imbraci.
Nu incerca variante fistichii. Nunta nu e un context social in care sa faci experimente vestimentare. Daca nu ar fi tratata cu atata neglijenta de catre organizatori, pierzandu-si de-a lungul timpului fastul initial, nunta am incadra-o la evenimente formale.
Smochingul ramane prima mea recomandare. In oricare din formele lui acceptate.
Nu incerca si cu cel mic asa. Mi se pare chinuitor pentru el si hilar pentru audienta. Nunta nu e prilej de concursuri de frumusete pentru minori. E treaba serioasa.
Iar daca vreodata vei avea ocazia unei nunti “la castel”, incearca fara nici un regret o tinuta black tie sau o tinuta white tie. E tinuta formala in variatiile ei cele mai reusite. Nu uita: nu trebuie sa fii mai elegant decat mirele.
Nu uita sa accesorizezi cu stil: refuza elegant floarea de plastic din piept si prinde-ti nonsalant o garoafa la butoniera sacoului. Sau orice alta floare naturala, de dimensiuni mici, retezata exact sub inflorescenta.
Poarta un Ascot sau o batista in buzunarul de la piept.
Lustruiste-ti exemplar pantofii. Urmele de praf sau de noroi, adunate de pe pragul automobilului nu sunt scuzabile. Sa fie negri. Obligatoriu. Se presupune ca petrecerea de nunta este un eveniment ce se desfasoara dupa 6 PM.
In postura de socru, nas – esti deja un personaj trecut de 28, 30 ani. De aceea e bine, mai ales la evenimentul specificat, sa afizezi o tinuta specifica varstei.
Nu costumul purtat la birou e solutia. Al doilea costum, pe care nu il porti la birou si pe care il vei duce la curatat e solutia. Doar sa nu fie culoarea oului de rata. Nu vreau sa par acid, dar am relatat din exemplele la care am fost martor.
Ca sa fiu consistent in abordarea temei, te sfatuiesc, mai ales daca te afli in postura de nas: sa nu porti camasa cu maneca scurta, sa nu arunci cu banii in lautari, sa-ti cumperi o pereche noua de pantofi pentru nunta de fata, sa ai grija de doamna de langa tine, sa nu mai bei la fel de mult ca la nunta trecuta. Din ultimele analize facute reiese ca ai un inceput de diabet.
Intr-un cuvant: fii pe bune, fii domn. S-ar putea sa auzi, intr-un final si remarci frumoase la adresa ta.
In situatia in care nu te descurci, iti stau la dispozitie pentru o sedinta personalizata si pentru o plimbare prin magazine spre definitivarea unei tinute complete de nunta, fie ea de mire, nas sau participant. Scrie-mi la [email protected]. Vei primi sigur un raspuns.
PS: Nu uita verighetele acasa!!