Credite, nevoi, blonde, burti, stiri, stiri proaste. Apoteotic. Eu propun sa te intorci la indeletniciri practice si doar pentru a uita de decorul sumbru. In plus, de ceva zile, ploaia si vantul isi fac de cap. Un trenci e solutia ideala.
A cauta si a gasi un trenci de calitate inseamna, pentru multi, o misiune imposibila. Oferta locala nu e una foarte generoasa. Incercam sa tragem cateva linii definitorii, pentru a recunoaste produsul si a-l diferentia de alte piese vestimentare masculine.
Tesatura originala din bumbac, rezistenta la apa si vant a fost brevetatata de Thomas Burberry la 1879. Brevetul a fost in vigoare pana la 1917.
La 1914, acest tip de haina a fost adoptat de fortele militare ale Marii Britanii si a intrat, pe scara larga, in dotarea acestora. Se face vorbire de un numar de peste 500.000 de exemplare purtate pe timpul Primului Razboi Mondial. De aici si denumirea – trench (in engleza britanica, cuvantul, de sine statator sau in asociere cu alte cuvinte, face trimitere la vreme nefavorabila, umeda, inghet).
Spre a-l diferentia de celelelte feluri de paltoane sau pardesie, trebuie doar sa urmaresti cateva elemente definitorii, ce au ramas in linia hainei, inca de la primul model: doua randuri de nasturi, centura lata din acelasi material cu haina, prevazuta cu o catarama, inelele in forma literei “D” pe centura, epoletii, protectia gulerului, dublura de material de pe partea superioara a spatelui si de pe piept, spre o mai buna protectie impotriva vantului, culoarea, captuseala si forma speciala a gulerului.
Chiar daca un trenci clasic are ca tema coloristica consacrata un crem nisipiu, il poti regasi astazi intr-o gama de culori diversificata.
Burberry’s si-au facut un titlu de glorie din a lansa an de an noi si noi modele de trenciuri barbatesti. Ii respect si le apreciez munca de creatie, dar raman in continuare doar un magazin exclusivist, cu preturi pe masura. Burberry’s ramane pentru multi, chiar si astazi unul din capitolele volumului “Love it / hate it”. Multi se declara siderati de repetabilitatea, in fiece colt de lume, a imprimeului specific. Ceilalti par ca nu pot sa traiasca fara el.
Ambele tabere recunosc insa ca o captuseala groasa pentru trenci, cum spune reteta originara a fabricarii acestei piese vestimentare, este un must.
Daca preturile piperate ai celor de la Burberry’s iti exced buzunarul, exista o serie intreaga de alternative. Aquascutum e doar una dintre ele.
Ce masura porti la trenci? Aceeasi pe care o porti la costum. Nu incerca sa achizitionezi un trenci cu un numar mai mare. Ar trebui sa te apere de ploaie si vant, nu sa tina loc de parasuta.
Trenciul ramane un clasic. Chiar daca cineva va incerca sa-l desfiinteze, nu va reusi. Dovada o face migrarea sa, din ultima perioada, din zona uniformei business, consacrate in ultimele cinci decenii pe Wall Street si Canary Wharf, catre zona casual.
Astazi, alaturarea trenci – blue-jeans nu mai este ceva iesit din comun.