Extras din conferinta “Acuratete vestimentara in mediul business” – 21.05.2011, Bucharest Hubb
Barbatii grasi se pot imbraca la fel de elegant precum cei ce detin masuri uzuale. Asta e, de la o varsta incolo, protuberanta din zona frontala incepe sa scape de sub control, indiferent de diligentele depuse intru controlarea acesteia.
Asta nu te impiedica insa sa nu fii in continuare un domn pedant. Exista trcuri ce pot salva aceste mici probleme. Astazi vom analiza suma acestor trucri vestimentare, in detaliu.
Ne aducem aminte din teorie doua principii: centrele de atentie ale vestimentatiei masculine – zona gatului, a bazinului, respectiv a pantofilor si punctele pe care se sprijina hainele: capul, umerii si bazinul. In acceptiunea scolii vestimentare britanice, doar pe cap si pe umeri, caci daca vei discuta cu un britanic conservator, iti va spune ca barbatii nu poarta curea, ci doar bretele.
Iar daca britanicul conservator imi invedereaza acest aspect, sunt mai mult decat fericit sa il aplic, cu mare precadere in cazul persoanelor supraponderale (grase). Primul accesoriu la care ar trebui renuntat in cazul vestimentatiei sau combinatiilor vestimentare alese de acestia ar fi cureaua. Nu de alta, dar conform principiilor enuntate mai sus. fractureaza mult prea vizibil spatiul vizual, in orizontala acestuia, sugrumand, parca, mijlocul purtatorului. Evident, intreaga atentie a privitorului se va indrepta spre acea zona, iar o judecata imediata va fi emisa in contra purtatorului. Chiar fara cuvinte.
Nu vrei sa se intample asa ceva. Solutia e foarte la indemana: bretelele. Si nu orice fel de bretele, ci unele “sanatoase”, late, din amestec de bumbac si elastan, cu prindere la buton sau nasture, cusute pe interiorul beteliei pantalonului. Nu cu celebrele capse caci, asa cum spuneam, capsele tind sa sfasaie materialul beteliei suport, odata ce corpul isi urmeaza dinamica sa naturala.
Prin purtarea bretelelor castigi puncte in verticala ansamblului, lasand pantalonii sa “pluteasca” elegant in jurul taliei. Nu mai am parte de sugrumarea mediana a ansamblului si pot pasi victorios printre privitori, chiar in cazul unei protuberante frontale foarte pronuntate.
Pantalonii, in acest caz special, ar trebui sa aiba pense, dat fiind ca suprapunerea de material “pierde” usor, spre laterale, excesul din zona de sub buric. Astfel, partile laterale se vor ingusta si ele.
Culoarea unui costum sau oricarui fel de vestimentatie pentru persoanele grase ar trebui sa ramana in zona inchisa a gamei de culori. Dar nu e o lege. Exista persoane supraponderale ce sunt prezente absolut agreabile, joviale si care chiar nu dau importanta excesului de kilograme, abordand tinute vesele, chiar extravagante. Luati-le drept exemplu.
Costumul, daca exista, ar trebui sa fie negru, bleumarin sau maron foarte inchis, compus din doua piese, cusut la un rand, cu un nasture sau doi (niciodata trei nasturi, niciodata la doua randuri, niciodata cu vesta), cu doua slituri la spate (ce au rolul sa mascheze un fund bombat), su cu revere destul de inguste, ata cat sa nu sublinieze latimea unui piept dezvoltat foarte.
Odata ales acest gen de costum, el trebuie ajustat pe masura purtatorului, in sensul in care, mai mult ca sigur, daca e unul de pe liniile de productie, se aseaza bine doar in zona umerilor, lasand restul costumului sa arate ca o pelerina. In consecinta, ajustarile de la croitor sunt obligatorii: lateralele sacoului trebuie sa urmeze linia corpului (pe cat se poate), manecile sa fie deasupra incheieturii pentru a lasa loc camasii sa iasa generos in afara acesteia, pantalonii sa fie taiati deasupra tocului pantofului, fara manseta, simplii, drepti.
Camasa ar trebui sa fie de un alb impecabil, iar cravata aleasa sa fie una neagra, mata, simpla, fara modele sau aplicatii fistichii. Asta, in ideea in care grupul vizual format din camasa ramasa la vedere, nodul cravatei si batista asezata in buzunarul de la piept al sacoului, sa reprezinte centrul atentiei intregului ansamblu. Aceasta nu e altceva decat punctul nodal al strategiei alese in cazul persoanelor supraponderale: distragerea atentiei de la zona mediana catre partea superioara a tinutei alaturi de, asa cum spuneam, castigarea de bile albe in lupta cu verticala acesteia.
Sa nu uitam nici de pantofi, accesoriu absolut relevant in intregul ansamblu – recomand cu mare caldura pentru persoanle supraponderale purtarea unor pantofi cu talpa ortopedica (dat fiind greutatea de suportat per cm²), cei fara siret fiind o alternativa corecta, mai ales pentru ca sunt foarte usor de incaltat. Nu sunt de refuzat nici cei cusuti manual, cu rama, dar a caror talpa ar trebui sa fie semnificativ mai groasa decat la modelele uzuale, dat fiind ca volumul de deasupra lor trebuie sa fie ancorat in ceva solid, cel putin din punct de vedere vizual.
Dupa cele citite te vei intreba, firesc, daca astfel de tinute, costume, accesorii se gasesc si in Romania? Absolut. Echipa noastra a deservit astfel de clienti atat cu sedinte de consiliere, cat si cu produse de o calitate exceptionala. A fost vorba atat de sedinte de consiliere, asistenta la cumparaturi, vizite la croitor, dar si audit de garderoba sau formarea unor tinute de gala in regim de urgenta. Sunt situatii diverse: cocktail-uri, petreceri, nunti, botezuri, gale, premiere, conferinte, etc. – in care specialistii nostri va pot ajuta intru obtinerea rezultatelor vestimentare dorite.