Primul cuvant din titlu a fost initial “soc”. Avea si semnul exclamarii dupa el. L-am sters – n-as vrea sa ma incadrez la tabloide. Dar restul titlului este o expresie cat se poate de adevarata si actuala. Nu, nu este un alt rand din marea acolada a teoriei conspiratiei. Pur si simplu, in viitorul cat se poate de apropiat, bumbacul, ca materie prima pentru ceea ce nu este la vedere din tinuta masculina (sau feminina) – lenjeria intima si tricouruile din bumbac nu vor mai fi. Da, da – o lume fara chiloti din bumbac. Acum esti atent?
Hai sa intelegem impreuna de ce, intr-o serie de episoade mai degraba cu iz tehnic si cu mireasma de Excel, decat cu trimitere directa la ponturi sau reguli privind tinutele masculine. Consider insa demersul de fata la fel de relevant ca orice alta postare si numai pentru faptul ca peste 70% din ceea ce imbracam se fabrica din bumbac. Si nu numai hainele: prosoapele, lenjeria de pat, fetele de masa, fetele de perna, husele scaunelor din automobilul tau, etc.
Plecam in povestea de fata de la axioma ca nimeni nu umbla dezbracat – e unul dintre principiile conventului social. In latura cealalata e moda ce lanseaza colectii si schimba totul o data la sase luni. Mai nou chiar la doua saptamani – asa declara Paul Smith la ultima editie a New York Fashion Week. Viteza este mare si cineva castiga din aceasta situatie. Paradoxal, acest castig a venit din scaderea pretului materiei prime si materialelor textile. Scaderea pretului a dus la o avalansa de cereri si la cresterea productiei de produse finite pentru tarile in curs de dezvoltare: China, Singapore, Tailanda, Taiwan, Bangladesh, India. Aceasta scadere a fost hotarata la nivelul traderilor din domeniu din Statele Unite, Canada si Uniunea Europeana la inceputul lui 2005, prin simpla indepartare din legislatiile interne ale normelor si normativelor ce limitau importul de astfel de materiale si materii prime. A fost momentul cand, dupa 10 ani de functionare in buna regula, MFA (Multi Fiber Agreement – Acordul International privind Comertul cu Produse, Materiale si Materii Prime din Fibre Naturale) a avut loc preluarea fraielor acestui aranjament de catre marile puteri, prin intermediul burselor de marfuri.
Istoricul MFA
MFA a fost un acord multilateral semnat in 1974, cu radacini mult mai adanci, in anii ’30. In acea perioada, caracterizata global de primul mare crah al pietelor economice, Japonia se remarca ca cel mai mare exportator global de fibre naturale (in principal bumbac). In fata evidentelor, Statele Unite si tarile europene incearca sa-si apere productia interna de bumbac prin limitarea la un minim al importurilor japoneze. In fapt, aceste restrictii au existat doar pe hartie, prin diverse tertipuri financiar-vamale, bumbacul este importat pe scara mare in Europa. Japonezii n-au fost vreodata mahniti din cauza acestor masuri. Si-au desfasurat in mod legal exporturile catre Hong Kong, Pakistan si India. Dupa cea de-a doua conflagratie mondiala, ideea de globalizare duce si la primele acorduri in domeniul fibrelor naturale de intrebuintare textila. La acest lucru s-a ajuns destul de repede din moment ce bumbacul, in economia acestor fibre naturale, acopera de ani buni un procent ce se duce spre 40%.
Obiectul MFA a fost reprezentat de o serie de intelegeri bilaterale incheiate intre Statele Unite si tarile in curs de dezvoltare, producatoare si exportatoare de fibre naturale, cum erau initial considerate, spre exemplu, China si Bangladesh. Prima intelegere bilaterala ce restrangea ca cifra importurile de fibre naturale a fost semnata cu Japonia in 1962. Pana in 1972 au mai aparut 30 de astfel de tratate si alte 40 pana in 1994. Fiecare astfel de tratat facea referire directa la peste 100 de categorii de textile si produse finite, ce nu trebuiau sa “destabilizeze prin importuri neadecvate” piata americana aflata in plina era consumerista.
Intr-o lume care consuma astazi peste 50 de milioane de tone de fibre (naturale sau sintetice) anual, impactul unor astfel de tratate bilaterale pentru economia americana era unul simplu si usor de anticipat: cresterea preturilor de raft pentru produsele textile interne. Si, nu-i asa, cetateanul consumerist american lucra in continuare cu si mai mare spor la lant pentru a avea camasa cea noua din ultima colectie. Indiferent de pret. Asa, cam ca la noi astazi.Pana la criza, moment la care apar marile stocuri, caci consumul scade. De-a lungul timpului, dar mai ales odata cu marea criza (pe care manualele o vor numi peste timp “marea minciuna” de la inceput de secol), au aparut o serie de oportunitati pentru alte state ce-si bazau PIB-ul pe lohn-ul textil: Taiwan si Coreea de Sud. Atunci cand americanii s-au prins si au restrans exporturile de gen ale acestor tari, au aparut in prim plan Tailanda si Indonesia. In acest fel, raspandirea efectelor normative ale MFA a atins un stadiu aproape global, fapt ce a dus in mod direct la o raspandire si mai larga a productiei textile in noi si noi teritorii in care MFA nu isi facuse inca aparitia. A fost un bun sut in fund pentru toti acei antreprenori tinuti legati in tarile lor de limitele maxime de export impuse de MFA si care au trebui sa-si gaseasca noi si noi teritorii, ajutand in acest fel, economii locale uitate de lume. Da, a fost si un punct bun facut de MFA – in mod indirect a dezvoltat economii locale ce n-ar fi avut altfel nici o sansa.
In mod logic, aceste restrictii nu au existat sau daca au existat au fost indepartate in cazul vecinilor Statelor Unite, respectiv teritoriului european. Astfel, odata insaracitul Mexic se revigoreaza prin productia si exportul de materii prime si produse finite textile catre Statele Unite, la preturi de nimic, permitand retailerului local adaos conercial semnificativ. Aici la noi, Turcia traieste o mare renastere la momentul la care urmeaza soarta Mexicului, pentru tot ceea ce inseamna teritoriul european. Iar placa turnanta ce este Turcia se transforma vreme de 25 de ani in robinetul ce livreaza tone de haine si materii prime catre tarile din vestul Europei. Incepand cu 1990 si la noi. Mai tii minte blugii “piramida”?
Ca efect pozitiv, astazi Istanbul mai are doar cativa pasi de facut pana la a fi asimilat pe drept cu “noul Paris”. In paralel, din marele est, isi face aparitia si China, ce, de curand primeste un veto absolut la cererile sale masive de import din India, al doilea mare producator de bumbac al lumii. Dar, despre celelalte partii ale povestii vom discuta in episoadele urmatoare. Stai pe-aproape.
