Am reajuns in Marele Oras in toamna lui 2007. Se fac 10 ani in curand. Asta dupa un periplu prin strainataturi, cu burse si mult studiu, dar si munca pe branci si un carusel local de activitati legat de constructii, santiere si licitatii publice. Deodata, totul se restransese la micul studio din Ion Campineanu si la o rutina amortita intre adresa de mai sus si DN1, Soseaua Bucuresti-Ploiesti. Am tot incercat sa gasesc justificarea rutinei asteia in prima luna. Si am tot cautat-o cinci ani.
Colegii erau haiosi. Tineri, cu cele mai bune intentii, facandu-se zi de zi ca acolo se intampla ceva important. In fapt totul era “important”. Locurile de parcare din fata erau ale sefilor. Cred ca si astazi e la fel. Primele doua zile imi parcam masina acolo. Cred ca din obisnuinta 🙂 Pana mi s-a atras atentia de catre paza cladirii si m-am dus usor mai in spate. Mai in spate erau locurile managerilor. Si tot asa. Noi, astia veniti ultimii, parcam pe unde puteam,
Apropo de asta, nu stiu neaparat detalii de urbanism, dar orice cladire mare de sticla care se ridica maiestuos pe verticala, ar trebui sa aiba aceeasi dimensiune in subteran sub forma de parcare. Si nu are. Si aglomeratie. Si absurd. Si cearcane si nervi. Si “farmacia inimii, Catenaaa…”.
Revenind, daca mi s-a spus ca in fata parcheaza sefii, timid in primele zile, am intrat sa caut din priviri sefii. Si i-am tot cautat cinci ani. Nu i-am gasit nici pana in ziua plecarii mele. Ce este un sef, in acceptiunea mea? Este, de obicei, un barbat, in puterea varstei, lat in umeri, inalt, intelept, atoatestiutor, darz fara sa fie agresiv, tenace si foarte inima buna. Am gasit fix invers: expati zelosi ratati in tara lor si trimisi in Romania pe post de decor, romani chirciti de credite si de nevasta, tragand de scaun si cu dintii pentru un salariu adevarat mare, sefi intermediari dispusi sa si ucida pentru marirea salariului si obtinerea unui credit pentru o casa la Dead Park Lake sau Chupakabra View Ansamblu Rezidential.
Si mai era o mare de tineri, vreo 350, frumosi, demni, foarte bine intentionati, fara posibilitati si naivi. De pe care se tragea si carnea. Nu acuz in gol. Am fost acolo. Repet, un mediu cu viata buna si cu multe lucruri de furat pentru tine daca esti dispus si capabil sa furi ce trebuie. Dar si cu o lipsa a unei prime informatii care ar fi trebui sa sune asa pentru oricine pleaca pe acest drum: nu te arata disponibil pentru munca. Niciodata. Te vor ucide. Marea mea sansa a fost ca am primit informatia de la cineva care evadase dintre ei, fix cu o saptamana inainte sa semnez formele de angajare. Si am supravietuit 5 ani. Continuam maine.
In urmatoarele seminare la care te invit sa participi iti voi poveti cum ATITUDINEA NASTE APTITUDINEA, chiar si legat de metode de a avea o viata buna ca angajat la corporatie. Abia astept sa te cunosc, asa ca lasa-ti datele ca sa sa te anunt cand vor fi urmatoarele evenimente:http://www.domnideromania.ro/contact/
