Acum niste ani am intalnit un om. Cu fruntea usor in jos, mustata deasa, vorba asezata si cu nevoia de a se imbraca elegant. La vreo 45 ani. Singur. A spus ca nu-i plac hainele dar e nevoit sa se imbrace elegant, acum ca ceea ce pusese el cap la cap devenise vizibil si trebuia sa se duca pentru prima data in viata lui la intalniri “serioase”.
Ma imprietenesc repede cu oamenii. Sunt volubil din fire, dar aici ceva nu se lega. Era un soi de opacitate, de rigiditate relationala. Intram si mai tare in vorba si aflu ca afacerea lui era ceva legat de retele si retelistica, un soft performant pe care unii si alti il cumparasera pe bani grei. Foarte grei.
Dialogul a dus catre temele zilei, cele sociale sau politice. Nu stia. Sau nu a mai vrut sa stie de la un punct incolo. Sa tot fi fost 3-4 ani de cand nu se mai uitase la stiri interne. Platile si le facea doar prin card. Cel putin asta am observat eu. In plus, orice gen de apropiere de un strain sau altul, il inchidea foarte repede in cochilie.
Aveam sa aflu, mai in gluma, mai in serios, ca el traia in propria casa, fara s-o fi parasit, de ceva vreme. Am intrebat, logic, daca nu iese la plimbare, la cumparaturi pentru nevoile curente. “Nici macar apa si paine? Nu….comand pe net. Si tigari? Tot asa.” In logica asta am continuat pe repede inainte vreo 10 minute ca sa constat ca in zilele noastre poti sa nici nu iesi din casa. “Si…..femeie, ceva? Tot asa, Cezar, de pe net. Cu cardu’. Tot acasa.”
