Am observat, dupa scrierea anterioara, ca interesul este unul mare pentru subiectul de fata. Voi continua astazi cu o serie de detalii despre cum a fost in perioada dinaintea nasterii.
In primul rand, a fost cu multe reprosuri si o doza mare de rigiditate din partea mea. Sunt un barbat normal. Pentru mintea mea de acum aproape un an, ca si pentru mintea tuturor barbatilor dimprejurul meu, nasterea inseamna NEAPARAT sectia de neo-natologie a unui spital, asistata si completata, daca este nevoie, de sectia de obstretica-ginecologie. Plus imaginea femeii in celebrul suport pentru nasteri, in pozitie eventrata – de parca copilul ar trebui sa infrunte si gravitatia, in afara de traumele firesti ale nasterii. Si urlete si gemete si tipete si asistente si doctori si metalicul sunet al instrumentarului medical si forfota si stare de astepare grea si sange si …..nasterea. Tipatul elibertaor al pruncului. Si apoi si mai si: smulge-l din bratele mamei (asta daca il primeste si daca doctorul ii da voie), smulge-i placenta femeii sau ce a mai ramas, taie violent cordonul ombilical, du-l repede pe cel nou-nascut la ultraviolete, spala-l, deparaziteza-l , infasa-l strans si du-l intre alti 10 copii, care urla cu totii. Aici, la noi acasa, la nasterea lui Vladimir, nu a fost asa. Deloc.
La noi a fost liniste. Foarte liniste. Inainte de linistea asta, din momentul nasterii, am fost singurul care a facut scandal. Repet, sunt un barbat normal si am filmele despre nastere = cele de adineauri – pe care fiecare barbat le are. Nu, nu am avut eu initiativa nasterii acasa a copilului, femeia vine cu asta la purtator. Si mi-a explicat calm vreme de luni bune ca ea este hotarata sa nasca acasa si ca eu pot ajuta. Si eu, in tot rastimpul asta, am negat si am facut urat. M-am uitat dupa plan de nasteri la clinici mari, am fost sa rezerv o clinica intreaga la Ploiesti pentru ea. In zadar – se uita in ochii mei din ce in ce mai injectati de neinteles si-mi tot repeta ca o sa nasca acasa.
Dincolo de faza cu asezatul femeii pe spate in momentul nasterii – care mi se pare total nefireasca si impotriva legilor fizice, nu inteleg aspectul separarii copilului de mama la momentul nasterii. Nu inteleg nici “spalarea” lui – ca doar nu iese murdar – copilul este acoperit la momentul nasterii de cea mai protectiva crema naturala din lume. Am vazut asta cu ochii mei. Revenind la separarea copilului de mama, CUM E POSBIL ASA CEVA???!! Noua luni, acesta a stat in lichidul amniotic, intr-un confort total si a auzit un singur sunet constant – bataile inimii mamei sale. Cum sa il desparti de mama. cand gestul natural este ca imediat dupa nastere, cu tot cu cordonul ombilical si cu placenta inca neiesita, sa-l pui la pieptul mamei ca sa auda in continuare bataile inimii. Doar asa inceputul de viata este unul natural, confortabil. Altfel, ca la noi toti, viata incepe cu trauma: zgomote straine, tipete, mirosuri necunoscute. Toate date din prima secunda. De ce?
Subiectul zilei de astazi este si concluzia acestui text: rigiditatea si neacceptul de catre barbat al nasterii acasa pe fondul amintirilor traumatizante despre subiectul nastere – asocierea cu sangele, durerea, tipetele si oaresice scarba sau ameteli in fata fenomenului. Trecand prin asta, pot spune acum ca orice barbat are acest soft instalat – acela al puterii de asistare al femeii la momentul nasterii. Odata pus in fata faptului implinit si foarte important, alaturi de femeia care conteaza cu adevarat – acest soft are declansare automata. La momentul anuntului “au inceput contractiile”, nimic nu ti se mai clinteste pe fata, toate sinapsele converg catre actiune si securitizare perimetrala. Nici nu stiai ca ai acest soft instalat, nu-i asa? Revin cu detalii. Si numai pentru ca inca o bucata mincinoasa din ce inseamna stiinta medicala, in memoria nostra colectiva, a pierit pentru mine la momentul nasterii lui Vladimir.
