In ciuda denumirii sale, nu face referire cu mai nimic la Norvegia. Poate doar prin faptul ca felul in care este construit fereste purtatorul sau de orice urma de frig sau umiditate pe care piciorul ar putea-o resimti la nivelul solului in anotimpurile friguroase. Ca un argument in plus ca legatura cu Norvegia este una slaba, trebuie sa stii ca cei mai iscusiti mestesugari de astfel de pantofi se regasesc in Italia. Insa, cumparatorii lor de mai bine de un secol, raman britanicii, dat fiind ca incaltarile in discutie raman unele dintre cele mai rezistente la apa si umiditate excesiva.
In acest caz special, pielea de pe partea superioara a pantofului si talpa interioara (brantul) sunt cusute impreuna pe rama ce ramane la vedere in exteriorul pantofului. Peste aceasta prima cusatura, pornind de la caputa (partea anterioara, decupata, a pantofului), pielea este intoarsa a doua oara pe sub talpa interioara, formand un sant, spre a fi ancorata prin al doilea rand de cusaturi de rama pantofului. Astfel, toata apa care tinde, la marea majoritate a pantofilor, sa ramana sau sa intre in acestia la nivelul cusaturilor, va aluneca, in acest caz, in afara, ferind purtatorul de umezeala specifica zilelor ploioase. Acest fapt trebuie verificat la fiecare pantof in parte, caci multi mestesugari cos aceste doua randuri de ata doar cu efect decorativ, eludand scopul lor practic.
Pentru a-i recunoaste si mai usor, primii fabricanti ai acestui model au decorat caputa cu o cusatura aplicata suprapus la nivelul acesteia, cusatura ce urmeaza linia laterala a pantofilor, pana dincolo de nivelul sireturilor (vezi imaginea). In plus, au aplicat si o cusatura in partea frontala, ce sectioneaza ovoidul format de prima cusatura si care este perpendiculara cu solul. Veti constata la achizitionarea primei perechi ca o pereche de “Norvegese” este cusuta dintr-o piele mai rigida decat cea a unui pantof normal, piele care bine intretinuta, poate dura mai bine de cinci ani spre uzitare.
Nu sunt considerati cea mai formala pereche de pantofi, dar pot fi uzitati cu succes in tinutele pentru birou, fie pe negru, fie in nenumarate nuante de maron. In plus, pot completa cu succes tinutele casual si smart casual, dand o atitudine aparte compozitiilor vestimentare. Desi, asa cum spuneam, nu sunt cei mai eleganti dintre pantofi, sunt considerati unii dintre cei mai trainici pe care i-a fabricat vreodata mana omului. Iar aici, virtuozitatea mestesugarului italian sta la loc de cinste.
In Statele Unite, mare comerciant de pantofi de gen este Mantelassi. In Peninsula: Santoni, A. Testoni, Lattanzi, producatori ce duc aceasta meserie la nivel de arta aplicata. In capatul de sus, pantofii de la Borgioli – pentru orice barbat reprezinta o investitie excelenta. La Blake vei gasi astfel de pantofi care, insa, se incadreaza la cei cu o cusatura complet decorativa – fereste-te de acest gen de model. Nu de alta, dar spunandu-ti povestea de fata – partea cu cei mai trainici dintre pantofi – iti vor cere un pret nejustificat.
La noi, aparitiile de gen sunt destul de rare. Vei gasi ceva de gen doar la cei ce executa pantofi pe comanda. Dar pretul va fi unul pe masura. Insa, conform argumentelor prezentate, pantoful norvegian isi merita toti banii.