Stii, muzica, ecranul, scena in genere au dat vectori vreme de ani de zile. Au fost “curtile regale moderne” ce au impus stiluri, cromatici, imbinare de elemente, modele de tunsoare. Totul a fost in buna regula pana ce muzica a inceput sa fie facuta din butoane. Iar asta o sustin cei mai multi specialisti in ale curentelor muzicale: muzica s-a scris pana in 1980. Apoi au venit cu pick-up-urile si cu masterizatoarele si au stricat tot. Cu rare exceptii, dar si aceste actuale sunete scoase si redesenate dupa vechi compozitii, dupa vechi linii melodice. Iar daca-i pui sa cante, sunt raciti si ii doare iremediabil maseaua.
Ca sa ajungem la ale noastre: la ce s-a ajuns astazi? La discutii intre cumparatorii directi de produse desenate de Karl Lagerfeld, spre exemplu, care sustin sus si tare ca ele, cumparatoarele avide, nu vor purta nu stiu ce rochie aparuta ieri pentru simpla, dar gigantica parere, ca au vazut exemplarul pe Scarlett Johansson, “o saraca si jumatate”. Iar ele, doamnele de bine (!) nu se vor atinge de acel exemplar purtat in public de o reprezentanta a plebei. – a se vedea spre documentare “The secret world of haute couture”.
Eu propun sa-i mancam de vii pe inchipuitii de gen. Asa, la un festin cu foc mare in piata publica. Nu neg ca exista o astfel de piata, dar parca nu mai e la mare cautare prin popor. Nici printre reprezentantii sai de vaza. Cuvintele zilei devin “modestia” si “cumpatarea”. Iar daca nu te vei manifesta asa, vei deveni cat de curand tinta oprobiului public. Uita-te mai nou, in ochii bancherilor: plang pe capete. La urma urmei, cat poate sa tina o minciuna sustinuta de hartii: rapoarte, previziuni, studii, marketing, politici de piata. Asemanarea intre aceste hartii si servetele de masa (doar spre aa nu fi lugubru in comparatia mea) e mai mult decat fireasca.
A trecut vremea cand Elvis facuse un pact tacit cu spectatorii sai si la peste 120 kg rupea aceleasi apluze in Vegas. Absolut demn pentru un personaj care a trait in ultimii ani de viata pe baza de prafuri, amfetamine si inghetata. Si, cu tot festinul de kitch afisat de fiecare data, a fost iubit pana peste poatele intelegerii noastre. Si nimeni nu-i va uita peste ani. Dintre cele mai respectabile tunsori din anii ’50, celebra tunsoare patentata de Presley era obtinuta prin pieptanarea parului din parti inspre spate, insa cel din frunte ridicat si dat pe spate. Plus multa briantina. Sau din aceeasi vreme, Johnny Cash: muzicianul cu un singur mare ghinion – contemporaneitatea cu Elvis. Dar, pentru noi toti, “uriasul Jonny Cash”
Mai mult de atat, din aceeasi serie, Ducktail, genul de freza pe care o purta John Travolta in Grease. Erai cel mai tare daca aveai o astfel de frizura, ceva gen Elvis, numai ca partea de deasupra era fie lasata in voie, fie rasucita intr-o spirala.
Cu ce se asortau aceste coafuri? Cu palariile care nu au disparut din costumatia barbateasca. Au revenit hainele lungi, dar, de aceasta data, lungimea manecii dezvaluia camasa costumului. Doar trei nuante erau la moda pentru barbatii anilor ’50: negru, maro si bleumarin. Atat sacoul, cat si pantalonii costumului erau suficient de largi pentru a fi comozi, iar vestele au disparut din vestimentatia lor. Hainele sport s-au uitat si ele si, pana si elevii de scoala, au purtat sacoul in timpul liber. Hainele de strada aveau, obligatoriu, un sacou, daca nu si pantalon la dunga. Ca sa nu aducem aminte aici de jachetele din piele, pentru posesorii de chopper. Dar asta e deja alta poveste.
* material realizat in colaborare cu Valentin Niculescu *
