Ovidiu, un prieten, zice: “Mai Cezar, asta nu e cusher! Uite-te si tu la imprimeul de pe fata si cel de pe spatele sacoului – nu se continua.”. Pentru cei care cititi aceste randuri este nevoie de o explicatie mai elaborata.
Toamna vine cu jachetele sport, specifice perioadei, din materiale mai groase, mai pline, dar si mai fistichii in aparitia lor. Asta in sensul in care revirimentul clasicului apus pe la sfarsitul decadei 7 a secolului trecut, reapare in prim plan: houndstooth (carouri mici, mici, in alternanta alb si negru), glen plaid (un Prince de Walles reasezat in pagina) sau un windowpane, preferatul meu (carouri mari, dar mari de tot, pe fonduri brun roscate, camel sau bleumarin). Ca sa nu mai punem la socoteala tooate costumele purtatoare de dungi verticale, de la cele mai fine, la cele mai late. Ei bine, toate aceste imprimeuri se regasesc, in mod firesc, pe toata suprafata materiei prime din care este cusut sacoul. Daca luam in considerare un costum purtand acest gen de imprimeu lucrurile se complica.
Ele pot fi simplificate si rezolvate daca se urmaresc atent, la momentul achizitiei, partile componente ale acestuia: spate, piepti, maneca, revere, ce ar trebui sa prezinte in zonele de imbinare o continuitate naturala a imprimeului. Asta, pentru ca desenul final s aaiba ceva din Tizian si nu din Picasso. Orice abatere de la regula precizata denota un costum sau o jacheta sport cusute pe graba, la norma, fara vreo calitate speciala.
