“Scriu randurile de azi sub efervescenta unei aduceri aminte: cartile de istorie, cu povesti, care mai de care, ce-mi tineau de cald in facultate. O istorie, mereu aceeasi, dar parca relatata de fiecare data altfel.”
Neagu Djuvara
Prin excelenta, purtatorul de cravata Ascot. Cu permisiunea domniei sale, cu voce scazuta si reverente, ii dedic scrierea de astazi.
Ca si in istorie, povestea incepe demult de tot. Tot englezii au fost primii purtatori. Desi, daca te uiti atent pe Coloana lui Traian, la Roma, vei gasi esarfe purtate la gat de daci, stranse cu nod trainic.
Sa lasam polemicile altora. Sa dezbatem substanta. Ascot vine de la, deja, celebra localitate britanica unde au loc periodic curse de cai. Si pentru ca bucata de material de la gatul participantilor spectatori nu avea un nume, i-au zis Ascot, caci numai acolo era de vazut in acele vremuri.
Personal, inclin sa cred ca esarfa si-a facut loc la gatul barbatului din pur spirit anti-sistem: au facut-o atat Cromwell, in Anglia, cat si revolutionarii de la 1789 in Franta. A venit ca o sfidare la adresa gulerelor bogat brodate ale protipendadei vremii. In acele timpuri, esarfa a marcat noi inceputuri. S-a transformat insa, cu timpul, in element vestimentar asociat aristocratiei. A ajuns nevatamata si in zilele noastre.
Nu stiu cati din voi o mai poarta, dar ti-o recomand cu mare caldura la gat. E de pus si de afisat exact dupa momentul din viata, pe care l-ai depasit si care a insemnat sa te impaci cu tine. Fabricata din matase de cea mai buna calitate.
Ca sa o recunosti repede, poti sa vezi ca are cele doua capete mai late, unite de o banda mai ingusta, tocmai pentru a permite o legare mai usoara a sa.
Nici nodul nu e greu de facut. Iti dau imagistica atat frontala
cat si din profil.
Fara echivoc, pot enunta ca se potriveste la tinuta business, daca tocmai te-ai plictisit de purtarea celei de 50-a cravate clasice de anul asta. Nu cred sa fie in mediul business de pe la noi, cineva atat de retrograd, incat sa nu recunoasca veleitatile de bon ton pe care le da o cravata Ascot asociata unui costum sau blazer clasic.
Nu te intrista. O poti lua cu tine si in week-end. Fara nici un fel de problema. Pulover cu en-coeur verde inchis Lacoste, Levi’s 501, o pereche de loafer (pantofi fara siret) grena si gata. Esti numai bun de dus la munte.
Observ de ceva vreme multi purtatori de cravata Ascot. Ce-i drept, nu pe la noi. La randul lor au avut o sursa de inspiratie nu foarte indepartata. Si pentru ca imaginea personala reprezinta in aceste zile, deja, o industrie, nu putea lipsi nici din garderoba celor care muncesc la cladirea sa.
Eu te sfatuiesc sa intorci pentru o clipa privirea de la cravata clasica. Personal, desi o apreciez zi de zi, ca purtator inveterat, nu refuz nicicum, un Ascot, daca mi se iveste ocazia. Sunt, in schimb, foarte atent la ce aleg. Nu voi purta nicidecum un Ascot cu dungi sau pe cel fabricat din materiale uni. Dimpotriva. Voi alege din marea varietate de imprimeuri Paisley. Cand ma plictisesc si de acestea, trec pe imprimeurile foulard (fulard).
Indiferent de imprimeu, raman atent la restul tinutei si incerc, de obicei, sa alatur esarfa unor timute ce implica un sacou cu imprimeu herringbone (solzi de peste) si unor pantaloni de flanel. Stiu ca nu dau gres. Daca mediul o impune, te poti juca adecvat cu suprapunerea de motive si imprimeuri.
Exista si varianta esarfei ce se poarta peste camasa. O revezi de fiecare data la gatul cate unui mire. Provine din tinua de dimineata, specific britanica, ce presupune purtarea redingotei.
Nu-l uit, insa, pe Pacino, in rolul lui Mickey Corleone, purtand o discutie indelungata cu Fredo, fratele pe care urma, la scurta vreme, sa-l ucida. Nimic rau in scena lui Copolla.
Sfatul meu – nu rata achizitionarea unei cravate Ascot, atunci cand ai ocazia. Nu poti sti cand, din pura curiozitate la inceput, vei incepe sa o porti. Nu cred sa te desparti de ea apoi.
