A fost o viata buna, cu salariu fix – si asta imi placea cumva, in subconstient pentru ca venea pe linie parentala si salariul era ceva “sigur” din reteta vietii “foarte sigure” pe care ne-au transmis-o parintii, fara vina lor. Atat au stiut.

Trezirile erau grele in unele zile si usoare ca un fulg in celelalte. Tin minte exact dimineata primei zile de corporatist in care am ajuns cu o ora mai devreme – nu stiam sa calculez bine traseul cu masina – si am asteptat cuminte in parcarea de la Ikea ascultand muzica si facand zeci de scenarii in cap. Cladirea de peste drum era impresionanta si misterioasa. Nu intelegeam la acea ora ce mare logistica trebuie pentru a scrie niste hartii. Aveam sa-mi dau seama ca mai mare constructie despre NIMIC, nu a putut construi nici Seinfeld cu celebrul sau serial  pe teme despre NIMIC.

Dar venisem baiat bun, educat, “de familie buna” la poarta corporatiei gata sa ma incalte. O sa ma intrebi de ce? De ce am venit? Ma saturasem de munca fizica neplatita in mediul privat niste multi ani de zile din calitatea de jurist si corporatia mi-a fost prezentata ca o alternativa in care “poti invata combinatiile zilei”.

Si am trecut subit de la pranzurile luate pe santierele patriei urmarind efectuarea lucrarilor de licitatii publice din pozitia celui care redactase contractele, intre muncitorii ce desfaceau tacticos ceapa, parizerul si branza topita, cu bancurile lor porcoase si sufletul lor mare, de o incultura crasa cei mai multi, dar de o daruire imensa, catre cantina de la parterul corporatiei, la “impinge tava”, cu 14 lei si un altfel de muncitori: unii la costume, cei mai multi super-extra-mega pregatiti profesional, cei mai multi traind o inchipuire in care ei sunt centrul Universului, calculandu-si pe sub masa zilele pana la salariu. Pe multi, eu si alti cativa ca mine i-am eliberat luindu-i cand am plecat de acolo sau purtand dialoguri lungi. Restul au ramas. Mi-e dor de ei, din cand in cand. Dor sa-i vad liberi intr-o zi.

Pana si corpul mi-a spus ca nu e voie la corporatie, chiar din prima saptamana. Dar asta e alta poveste. Stai pe aici. Urmarea, maine.

In urmatoarele seminarii la care te invit sa participi iti voi poveti cum ATITUDINEA NASTE APTITUDINEA, chiar si legat de viata de corporatist trezit la 7. Abia astept sa te cunosc, asa ca lasa-ti datele ca sa sa te anunt cand vor fi urmatoarele evenimente:http://www.domnideromania.ro/contact/