E un drum lung. Incepe cu primele palarii de la inceput de secol, trece prin toata perioada interbelica si se opreste la 1946. Dupa care, reinvie in ultimii ani, acum dupa 2000. De unde mi-a venit? De la una dintre ultimele povesti spuse de Sergiu Nicolaescu ntr-un interviu: “….cand am venit la scoala, dupa ’46, cu palarie, s-au uitat ciudat la mine. Colegii, dar mai ales profesorii. Ba unul dintre ei, tin minte, m-a trimis acasa si mi-a spus sa-mi iau sapca, cum ca palaria asta e semn de burghezie…Si mi-am luat sapca. La fel si toti colegii mei.” Am citat din memorie.

In aceeasi serie, la nivel absolut intamplator, am privit una dupa alta filmele sale: “Poker” si “Ultimul corupt din Romania”. Asa, ca sa nu fac cea mai discordanta nota de tot valul Nicolaescu ce s-a propagat printre noi cu viteza si consistenta unui tsunami. Ti le recomand pe amandoua – sunt o fresca bine punctata si satirizata a epocilor pe care le traim. Si nu stiu cum, absolut intamplator, vizionarile anterioare s-au suprapus peste o lectura incheiata ieri: “Lumea secreta a nomenclaturii” a lui Vladimir Tismaneanu. Acolo apar direct numele, cu tot cu radacina lor (Leonte Rautu, Ana Pauker, Ghizela Vass dimpreuna cu nepotul sau Bogdan Olteanu – presedintele de mai tarziu al Camerei Deputatilor, Dej, Ceausescu – Nicolae, Elena si Nicu, Dumitru Popescu-Dumnezeu, Ioan Gheorghe Maurer, Paul Niculescu-Mizil), ale tuturor celor ce ne diriguiesc interesele, sortile, vietile si astazi sau, ca sa fiu foarte exact, imediat dupa ’89: Dan Martian, Octav Cozmanca, Iliescu Ion, C.V. Tudor, Nastase Adrian, Magureanu Virgil, Roman Petre si multi, multi altii. Stiu, generatiile tinere vor face ochii mari, a necunoastere – spun doar ca necunoasterea erorilor istorice duce invariabil la repetarea lor. Te conjur sa le descoperi personal, intr-o descriere dupa natura absolut meritorie si terifianta.

N-am nimic cu nimeni – nici cu dreapta, nici cu stanga, nici cu centru – nu de alta, dar e o pura pierdere de timp inclinatia catre asa intamplari triste si de un fals absolut numite generic politica. Pentru mine e deranjant ca niciunul – nici cei sus mentionati, nici atii, bunicii sau unchii lor – n-au fost vreodata adevarati purtatori de palarie. Am ramas si suntem, pornind inca de la varfurile piramidei ierarhice locale, niste vajnici purtatori de sepci.

Am avut inspiratie in a scrie randurile de fata pentru ca am fost atins in insasi interesele si dogmele personale in lectura cartii sus invocate. Se intampla ca prin anii studentiei, la cursul de Dreptul Muncii sa avem la catedra un profesor universitar in persoana unui vajnic batranel, avanos si drept in toate cele, la inaintata sa varsta: Ion Traian Stefanescu. Stiu, numele nu-ti spune nimic. Nu-i nimic – ia acum la cunostinta ca e fostul conducator, pana in prag de “revolutie romana” a CC al UTC. Iar daca nici asta nu te atinge direct, relativ la cameleonizarea si reajustarea imaginii dupa ’89 a multor astfel de personaje, atunci poate ar trebui macar, intr-o minima moralia, sa privesti in urma, la anii facultatii, la cei care ti-au fost profesori si sa vezi in mod concret ca mai toti au fost membrii deplini in “vechea garda”. Si sa realizezi stupefiat, astazi, ca esti, cumva, produsul lor. Si sa te intrebi, in conditiile date, oare cata vreme va mai trece pana cand vom purta, din nou, palarie?