Ziua de duminica, asa cum este ea desenata in calendar, este data pentru odihna, relaxare, reincarcare baterii. Evident ca intr-o lume in care ponturile si mantocariile se fac mai ales la ceas de seara sau peste noapte, la toate nivelurile, este bine sa fii pregatit non-stop pentru a da lovitura. In situatia in care ti-ai asezat cat de cat situatia socio-financiara e indicat sa te odihnesti din cand in cand. Nu de alta, dar de inima se moare repede si cu dureri atroce.

Titlul si subiectul acestei scrieri mi-a venit din dou constatari – una mai veche si absolut repetitiva si una de duminica, zi “mare” pentru istoria Romaniei.

Amintirea veche este trecerea podului dinspre magazinul IKEA, in nordul capitalei. Daca, venind dinspre Ploiesti, duminica seara, la ore tarzii, ai intoarce capul spre dreapta, ai zari o constructie mare din sticla, in patru tronsoane, in care isi au sediul cateva multinationale. Vei vedea lumini deschise la multe dintre birouri, semn ca se lucreaza de zor. Mai ales in sezonul de audit, ce dureaza din octombrie si pana in februarie. Cat retard sa ai si cata foame sa-ti fie ca sa sclavesti cu cravata la gat in mediu corporatist, pentru “cariera” si “faima profesionala” duminica noaptea la 2? Stiu, tine de o alegere personala, dar fara sa jignesc, este o alegere personala gresita. Si numai pentru ca peste ani se va scrie in istorie ca toate aceste cladiri de sticla,impersonale si reci cu duzinele lor de angajati alienati, cu nuanta pielii variind intre galben si verde de neon, au contribuit cu toate “competentele” lor profesionale la spolierea tarii. caci guvernanti sunt o alta rasa, lovita de si mai mult retard, care nu pot fura singuri, ci au nevoie de “consultanti de specialitate”. Adica de cei amintiti mai sus.

In plus, pe acelasi subiect, tu, mare corporatist, ce vei povesti nepotilor peste 20 de ani? Cum ca ai fost “la client” si ai petrecut noptile intr-o cladire din sticla? Ti se va raspunde invariabil: “Bunicule, esti foarte plictisitor!”

Ca tot veni vorba, guvernantii socialisti sunt cei care zi sau noapte, miercuri sau duminica, arboreaza costume si cravate, spre indobitocirea vizuala a privitorului: “iata-ne, noii comunisti, oameni spalati si barbieriti la sange, tunsi soldateste, ce va vrem si va administram tot binele din lume din spatele cravatutelor noastre din plastic.” Si cu acelasi limbaj veros si sterp al activistului din ’47.

Nu pot crede barbatul ce imi comunica despre egalitatea de sansa, de protectie sociala, de pensie. Astea sunt minciuni cat mine de mari. Iar eu sunt mare de tot. Cine crede asa ceva este deja pierdut, in cazul adeptilor acestui gen de plan socio-politic, sau alienat in cazul sclavilor corporatisti. Eu, ca si tine, adica oameni normali, cred in competitie, in “numarul 1”, in infruntare de valori. Sunt acte si fapte mult mai naturale decat cersitul la bugetul de stat sub forma de salariu sau promovarea asteptata o data pe an in mediile corporatiste, promovare ce vine dupa multe umilinte si multe pupaturi in dos.

Ramane o singura problema: sunt din ce in ce mai multi. Solutia? Enclave consistente de persoane determinate, gata sa ia fraiele si sa isi asume responsabilitati, gen “esti corporatie multinationala venita pe teritoriu romanesc? OK – de maine incolo ai impozit preferential pe venit de 90%. Daca iti convine, ramai. Iar solutia pentru mediul politic este simpla, foarte simpla – situatia spune ca nu ne putem descurca singuri (este prima data cand vad intre cei cu care comunic o fractura foarte vizibila, o tara impartita fix in doua tabere anti). Rezulta ca putem fi guvernati fie de o mana de dictaor, cu mana armata, fie de o regenta monarhica venita de undeva din afara. Ambele cu rezultante foarte bune de-a lugul istoriei noastre.

Revenind: daca vei intalni in drumurile tale de week-end un personaj purtator de cravata, evita-l: este, in fapt, un mincinos, un executant sau un slugarnic cu un grad inferior in orice ierarhie.