Astazi punem in laborator cele trei concepte ce trebuiesc luate in seama la achizitionarea unui sacou: proportiile, estetica si forma de clepsidra de obtinut. Caci ce altceva flateaza mai bine forma corpului unui barbat decat un sacou sau blazer ce puncteaza larg linia umerilor, se ingusteaza catre talie, pentru a se termina elegant in partea de jos prin cele doua parti rotunjite ale poalelor sacoului.
Imaginea de clepsidra presupune desenarea acesteia prin intermediul texturii, materialului ce compun modelul. Daca este sa ma uit pe orice raft al oricarui magazin care vinde costume barbatesti, cu rare exceptii, linia urmata de acestea, in partea frontala, respectiv in partile laterale, este una dreapta: partile inferioare ale sacoului sunt aproape parte peste parte, lasand vizibila o infima arcuire a acestora in partea din dreptul slitului pantalonilor. Asemenea in partile laterale, respectiv partea de material ce pleaca de la imbinarea materialului intre piept si spate, pe sub brat. Odata probat, un astfel de sacou, chiar daca are un “V” pronuntat (avand un nasture sau dooi nasturi frontali, la un rand) respectivul sacou pare un tub de largi dimensiuni in care tocmai am intrat.
L-am rugat pe George sa probeze un sacou “de pe raft”, iar rezultatul este unul conform descrierii de mai sus: umerii cazuti, talia inexistenta, sacoul pare ca nu este al lui. Desi “masura” corespunde. Pana la a te gandi la solutiile costisitoare peste poate si mult prea supralicitate ale costumelor made to measure sau bespoke, eu zic sa te gandesti la o varianta mai simpla.
Este atat de simpla, ca nici macar nu doare: ajustarea sacoului la croitor. In acest caz, sacoul va capata o cambrare accentuata in partile laterale, pentru a sublinia talia, iar de sub primul nasture de sus, croitorul va redesena linia inferioara a poaleloor sacoului (conform indicatii cu linie rosie din desen) accentuand linia despartitoare a celor doua parti inferioare ale sacoului, Ca rezultat geometric avem doua concavitati nou formate de fiecare parte a sacoului, care-i confera acestuia o noua linie.
Simplu si eficient.