Fie primavara, fie vara, caldura de peste zi adoarme la ceas de seara, dand voie unui aer racoros sa se instaleze. Ai vazut-o acum, de sarbatori, seara pe plaja sau si mai abitir, in serile cu adevarat racoroase de la munte. Intinzand mana spre bagaj, mai mult ca sigur n-ai gasit ceva foarte la indemana: fie era un pulover prea gros, fie doar o camasa din lana, dar total nepretabila mediului. Solutia? Jacheta Harrington.
Si-a luat numele dupa telenovela Payton Place, difuzata in anii ’60 in Statele Unite, serial in care Ryan O’Neal interpreta personajul Rodney Harrington, purtator asiduu de astfel de modele de jachete. Si mai popular a devenit modelul de fata in filmul King Creole, din 1958, acolo unde Elvis Presley a etalat pentru prima data modelul original al acestei jachete, purtand titulatura G9, fabricata de catre firma Baracuta. Mai inainte de acestia, compania Grenfel din Burnley (companie britanica) produsese acelasi gen de jacheta. Dar, ca reper in nisa de fata, raman britanicii de la Baracuta (cu sediul lucrativ in Stockport Cheshire) ce fabrica acest model inca din 1930.
In plus, pentru a-si sublinia traditia, la cea de-a 70-a aniversare a brandului, in 2007, Baracuta a scos o editie de jachete originale G9, vandute ca painea calda, ce contineau, in semn de omagiu fata de perioada de glorie a produsului, citate celebre ale lui Elvis, Frank Sinatra si Steve McQueen, imprimate pe captuseala acestora. Conform informatiilor din piata si impotriva tuturor vicisitudinilor economice, compania Baracuta fabrica celebrele jachete si in 2013.
Materia prima folosita la producerea acestora cuprinde bumbac, diverse sortimente de poliester textil, lana sau piele intoarsa. Sunt fie simple, fie cu imprimeu in carouri. Versatilitatea si uzitarea lor in tinutele casual (acompaniate in mod absolut logic de cate o pereche de blugi sau o pereche de loafer) a facut ca acest model sa fie adoptat de varii subculturi: zona punk, zona rock-glamour, zona fanilor de muzica electronica si rave de la inceputul anilor ’90.
Peste toate, ramane un reper demn de luat in seama pentru garderoba ta si numai datorita acestei andurante in fata schimbarilor si trend-urilor de peste vreme, la nivelul modei barbatesti.