Dintr-o serie absolut pertinenta de motive, care daca ar fi tratate intr-un tratat de specialitate, ar ocupa pagini intregi. Nu de alta, dar vad ca soarele incepe sa-si faca bine de cap, iar pantalonii incep sa se deschida la culoare. Nuantele cromatice purtate se apropie vertiginos de alb, iar asta predispune la a alege, ca si pana acum, cate o pereche de pantofi albi langa sus-numitii pantaloni albi. Daca nu vrei sa semeni voit a inger sau daca nu intruchipezi divinitatea coborata pe pamant, aceasta asociere este de evitat.
Ai orice alta alegere in loc, din marea de pantofi la oferta. Gandeste-te doar la o pereche de pantaloni albi si o pereche de pantofi crem. Sau chiar unii dintr-o nuanta mai inchisa de maron. Deja pasim in alta poveste. Ca sa nu mai spun ca albul in partea de jos, in momentul in care il reperez vizual, ma face sa ma gandesc la o pereche de pantaloni lungi, destul de grei, care sa estompeze luminozitatea astfel accentuata a partii inferioare a compozitiei, fata de o pereche de pantaloni scurti, sa spunem, adecvati zonei de plaja sau zonei de activitati sportive, acolo unde pantoful de culoare alba, indiferent de destinatia lui, isi gaseste locul cu succes.
Si mai este ceva ce-i face cel putin dubiosi ca si model. Atunci cand te gandesti la pantofi albi, asociezi imaginea cu un tip trecut bine de prima tinerete, cu a sa viata tumultoasa din anii ’80, cu reclamele de alta data la Martini, cu camasile descheiate, expunand ostentativ catre camera piepturi paroase de barbati semi-virili, cu pantalonii din in de la D&G, in fundal cu toate acele carciumi ieftine de la malul Mediteranei in care risti sa vezi ceasuri supradimensionate pe toate incheieturile si bijuterii contrafacute la orice pas. Cam acolo se incadreaza si pantofii albi.
Ca sa nu mai spun ca impactul lor vizual primar este unul al unui pantof sport, nicidecum al unui pantof clasic – rupe vizual prea abrupt partea inferioara a compozitiei vestimentare. Ca sa nu mai spun ca pot fi asociati foarte repede, daca ii privesti cu coada ochiului, cu o pereche de pantofi de spital. In plus, daca esti partizanul si sustinatorul unei astfel alegeri, trebuie sa stii ca albul se curata foarte greu, iar ingrijirea acestui gen de pantofi necesita eforturi serioase.
In afara de cele enuntate anterior, as vrea sa sparg pe aceasta cale o veche traditie romaneasca, manifesta mai ales in zona rurala, prin care mare parte a mirilor inteleg sa poarte pantofi albi in ziua nuntii. Este de inteles cumva: albul sugereaza curatenie, stare pe care muncile agricole nu ti-o permit zi de zi. Pana aici este de inteles. Dar, in rest, gestul purtarii albului la tara este total nepractic: drumul, de obicei neasfaltat, e plin de praf. As sugera pentru acest gen de evenimente un pantof negru, simplu, bine legat – drumul sus mentionat are si pietre in compozitie.
Textul de astazi este despre expunerea unor pareri personale si trebuie tratat ca atare. Daca intre alegerile tale, pantoful alb ocupa un loc de cinste si tu te simti comfortabil purtandu-i, mergi inainte. Principiul si in aceasta materie, spune ca tu trebuie sa te simti bine in pielea ta.
