Ar fi greu sa opresc fenomenul pe strada, in studiourile de hair-styling, pe platourile de filmare, in Centrul Vechi sau intre cei ce-si penseaza sprancenele mai des decat doamna mea. Dar, fara echivoc, despre sacou, fie el parte componenta a unui costum sau doar unul independent (blazer, jacheta sport) pot atesta ca are in partea inferioara a manecii, pe dosul acesteia nasturi functionali. Acestia se deschid si servesc la usoara suflecare a mansetei pentru ca domnul purtator sa nu se ude – pe el, camasa sau sacoul. Dupa care, mainile se usuca pe un prosop din dotare dupa care manecile se ruleaza la loc.
Daca te mai duci prin magazine si doamna din fata ta iti si pune alaturi de sacou o camasa inflorata – “de sezon”, “ultimul model lansat”, etc. – si iti mai sufleca si manecile in dulcele stil hipstaresc, spune-i ca ai o varsta si ca o rogi frumos sa-ti dea o camasa simpla din bumbac si un sacou barbatesc. Cu accent pe barbatesc – adica nu roz, fucsia, verde smarald sau altele din gama aceasta. Si sa lase manecile la locul lor.
Daca iti este cald ramane oricand varianta materialelor de sezon din in, bumbac, seersucker. Dar niciodata cu manecile suflecate.