Ca si tine, probabil, am trecut prin multe feluri de a face miscare. prin multe genuri de sport. Ramane o directiva barbateasca, aceasta de a avea grija de corpul in care traiesti. Nu am gasit nici pana astazi reteta perfecta, dar cine a spus ca este despre finalitate? Este despre drum.
De la judo si handbal pana la crossfitt si baschet, toate mi-au marcat cospul si viata la nivel de sport organizat – adica pe baza de sala dotata tehnic pentru asa ceva si cu antrenor. Inaintarea in timp, aglomeratia sarcinilor de fiecare zi si programul acesta diurn care are multe suprapuneri – cel putin atatea motive pentru care practicarea sportului la nivel organizat incepe sa dispara usor, usor din viata noastra. A trebuit sa gasesc mereu solutii pentru a-mi face ANTRENAMENTUL, indiferent de timp.
Eficientizarea a venit in timp si s-a materializat intr-o solutie simpla pe care o recomand. Porneste de la principiul ca orice corp ar trebui antrenat ca sa fie functional. Si tot ce trebuie sa fac este sa-l pun in pozitii sau situatii in care el nu ar sta sau nu ar functiona in mod normal: genuflexiuni, sarituri ca mingea, fandari, flotari, flotari cu spatele la scaun, flotari la perete, etc – toate ca miscari executate cu propria greutate a corpului. Fara gantere si fara ingreunarea miscarii, sunt tot atatea exercitii pe care le poti face dimineata, la trezire, intr-o camera de hotel sau in propria sufragerie.
Si mai mult decat atat, recomand o jumatate de ora intensiva, cu succesiunea rapida a unor serii de miscari forte, pe stomacul gol, inainte de orice mic dejun. Rezultatul? Dupa 5-7 zile, tonusul general este imbunatatit semnificativ, respiri altfel pe tot parcursul zilei si ai o vivacitate de invidiat. Unii alearga dimineata, in aceleasi conditii. Cu drag as participa, dar odata cu varsta genunchii nu te mai ajuta la acest demers. Prefer sa-i prezerv pentru alergari pe suprafete cauciucate si pentru varste mai inaintate.