Expresia din titlu este unul dintre motivele pentru care tara asta este minunata. Mereu “stiu pe cineva” – un prieten al unui prieten, un doctor, un avocat bun, o adresa cu ceva deosebit, un personaj care sa rezolve problema ta.

Ideea o prinzi repede in parcarea blocului, cand fiind cel mai mic, va trebui sa invoci numele unuia care chiar stie ce inseamna influenta si putere in zona respectiva, ca sa scapi cu zile dintr-un conflict. Tot ce trebuie sa faci este sa te faci prieten cu persoana. Asta inseamna prima manifestare in materie de lobby. Te costa ceva, dar ai spatele asigurat.

Ideea se propaga si la clasele mi mari. In inversul ecuatiei. daca nu stii pe cineva, esti ca si mort. Social. Totul, aici, este o retea, pe domenii, care si ele se intersecteaza la randul lor si-n care toata lumea face schimb de influenta cu toata lumea. Am adus subiectul in discutie pentru ca pe tot traiectul acestui lant trofic, de multe ori apar scurtcircuite. Hai sa le luam pe rand.

Demult, prin oras, am avut placerea sa cunosc un el si o ea, facatori de PR, altfel celebri in orasul asta. Eram interesat de serviciile pe care ei le ofera, apropo de o congregatie pe care doream s-o lansam intr-un domeniu dat. Cu tot cu interese financiare pe masa. Toate bune, pana la relaxarea binevenita in discutie, moment la care am inceput sa rostesc nume colaterale intereselor puse la mijloc si care reprezentau piloni de baza in viitoarea preconizata constructie. La fiecare nume rostit, doamna in cauza spunea sus si raspicat “…il stiu / o stiu pe X sau Y. Face aia si aia. Uite, o sun acum daca e nevoie….”. Expresia s-a repetat aproape obsesiv, la fiecare nume mai mult sau mai putin celebru, mai mult sau mai putin influent din orasul asta. La un moment dat intrasem in admiratie – ii stia pe toti.

La un gand secund, admiratul asta s-a oprit. Nu de alta, dar nu-s nascut joia trecuta. “Stiu pe cineva” poate avea multe valente. Ad-hoc, judecat primar, nici nu cred ca as fi vrut sa ajung la X sa Y pe mana domnitei mai sus amintite. Nu cred sa fi fost cea mai buna recomandare sau cea mai buna poarta de intrare. Apropo de intrarea la cineva, recomand o intrare dintr-o recomandare superioara lui “cineva”, iar nu inferioara. In cazul de fata, asa cum mi-au confirmat mai mult de trei surse, doamna detinea portofoliul mai sus amintit mai degraba din livrari de alte servicii decat dintre cele de consultanta financiara.

Revenind, “Stiu pe cineva”are adresabilitate foarte larga. Asta inseamna ca mergeti la bautura si femei impreuna? Sau sunteti nas si fin? Sau doar v-ati vazut de trei ori si ati dat mana si tu asumi ca sunteti deja apropiati? Subiectivismul in discutie e o zona foarte larga. Precizez asta pentru ca tu vrei ceva de la acel cineva. Iar de la vrut si pana la avut e cale lunga. De ce? Pentru ca in mai toate contextele date nu stii relatia celui din fata ta cu acel “cineva”.

Ideea la “stiu pe cineva” este ca acel cineva sa reactioneze sau da faca actiune la ceea ce tu ceri. Cea mai mare parte a lumii de business e cladita astfel. Se cladesc tot felul de relatii, sub pretextul unor sume de tertipuri – mers la sala, iesit la mese, imprietenit familiile, facut frumos, nasire, mers in concedii – pentru ca la un moment dat unul sa ceara o favoare si celalalt sa dea. De cele mai multe ori ne tinem aproape viitoarele interese, sub forma de oameni. Chiar daca nu manifest, stim in subconstient ca putem apela la o persoana din jurul nostri si ele ne poate servi prin actiunea pe care o savarseste. Cand cutitul ne ajunge la os, aceasta baza subconstienta devine cerere expresa adresata persoanei. Iar daca acesta nu se sinchiseste de problema noastra, desi sta in capabilitatea lui sa o rezolve sau nu face actiune, ne suparam si rupem legaturile.

Pana sa ajungi la suparari, incearca-ti apropiatii. Ia vezi, acel “cineva” din “cunosc pe cineva”, reactioneaza? A, nu reactioneaza? Perfect, scapa de el. Next.