“A pattern of thin lines forming large squares on a background of a different color.” – asa spune definitia de la dictionar. Dincolo de definitie, mie imi place. Pur si simplu imi place. Apropo de definitii de dictionar – intre dealeri, in jargonul specific, windowpane defineste o substanta cu vanzari record la vremea ei: LSD.
Nu stiu sa spun despre o comparatie intre cele doua, dar odata intrat in lumea imprimeurilor din zona jachetelor barbatesti, dependenta se dezvolta vizibil. De cateva zile traiesc in zona carourilor mari. Este o zona dificila, plina de conflicte si discutii (dintre cele mai constructive), caci nu gasesc nimic care sa ma satisfaca: ba sunt modele croite prost, ba materialele ce incumba sunt altele decat cele pe care le doresc, ba imprimeul e cel putin ciudat, eu preferand etalarea simplitatii.
M-am gandit o vreme la istoricyl acestui imprimeu si am ajuns in zona hainelor groase din tweed, specific englezesti, folosite la vanatoare sau la iesitul in natura. Deci o zona de casual pronuntat. Dar, pentru ca e vremea manifestarii in toate cele a influentelor date de aristocratia de alta data, Tom Ford a pariat prin 2009 pe acest imprimeu, aducandu-l in prim plan si introducandu-l, maui ales prin prisma tesaturilor folosite pentru conceperea costumelor barbatesti, in zona de business.
L-au preluat si altii: casa Attolini, Paul Stuart, Steven Hitchcock, Michael Andrews.
Mi-ar fi greu sa accept spre purtare un costum cu un astfel de imprimeu. Daca in partea de sus jacheta ar fi ceva firesc, prelungirea impruimeului si in zona pantalonilor ar fi ceva prea mult. Dar e doar o parere personala. Ce prefer in schimb, este a;laturarea unei jachete cu imprimeu windowpane unei perechi de pantaloni gri din lana sau unei perechi de pantaloni din bumbac, daca forma jachetei este una cu alura sportiva. Apare astfel o mixtura de aleasa tinuta intre influentele britanice si scoala italiana.
